familial - conexiuni;
blogul Principal este : http://corneliusrosca.blogspot.com/ ;
rețete şi sfaturi recomandate de prieteni, pentru Ştefania;
filmuleţe, jocuri, bloguri de interes ~,
6135118-mdMi s-a întâmplat de mai multe ori în viaţă să-i judec pe oamenii care nu merg la biserică, şi să zic în gândul meu: “sunt păcătoşi!”. În mintea mea stricată mi se crease impresia că doar creştinii practicanţi, cei care îl cunosc pe Dumnezeu şi merg la biserică, pot face fapte bune cu adevărat. Trecând prin anumite experienţe şi cunoscând anumiţi oameni am observat că sunt persoane care, fără să meargă la biserică, fac mai mult bine decât cei care merg.
Aşa cum zice şi Sfântul Apostol Pavel sunt “unii care neavând lege din fire fac ale legii”, deci sunt oameni care neştiind de Dumnezeu fac fapte demne de numele lui Dumnezeu. Oare de ce se întâmplă asta? Că să vedem că roadele credinţei noastre contează şi nu credinţa în sine. Sfântul Apostol Iacov spune ceva foarte frumos şi concludent pentru acest subiect:
“Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?” (Iacov 2. 14)
Şi tot el ne încuviinţează spunând:
“Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 18-20)
Cunosc o persoană (Alexandru), care-mi este foarte apropiată cu o inimă mare; ajută pe oricine, mereu sare în ajutor, de multe ori chiar fără să i-l ceri. E o persoană aşa de bună, care atunci cânt am avut nevoie, s-a oferit să-mi împrumute bani, aparatul foto, camera video, proiectorul video şi chiar maşina. Oricare altcineva s-ar fi gândit de mai multe ori înainte de a face acest lucru, ar fi pus condiţii de “utilizare”, ar fi cedat greu să împrumute lucruri de valoare. Lui Alexandru la firma la care lucrează i se spune mai în glumă mai în serios: “mama răniţilor” pentru că mulţi au apelat la el şi i-a ajutat. Nu din întâmplare Alexandru are şi funcţie de conducere, subalternii săi putând confirma cât de bun este şeful lor. Alexandru nu merge la biserică, nu se roagă, dar nici nu are o atitudine ostilă faţă de Dumnezeu, ci pur şi simplu e neutru.
Vă mărturisesc că nu am întâlnit nici în Biserică o persoană aşa de deschisă, aşa de bună, care să nu se lipească aşa de cele materiale şi să ajute atâţi oameni. Sicer vă zic că-i ruşinează pe mulţi creştini practicanţi. Mai clar spus Alexandru îţi depăşeşte mereu aşteptările când te ajută, împlinind fără să-şi dea seama ceea ce zice Mântuitorul Iisus Hristos: “de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Prin asta nu susţin nicio secundă că e mai bine să fim în afara Bisericii, pentru că fără Dumnezeu şi harul Său pe care-L primim prin tainele Bisericii nu putem face nimic, ci spun doar că faptele contează. De la noi creştinii se aşteaptă mult mai mult decât de la un om care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Aseară într-o discuţie mai apropiată cu o prietenă de-a noastră, am aflat din întâmplare, cât de mult se sacrifică ea şi cât de mult îubeşte, câte fapte bune demne de Evanghelie a făcut, despre care noi habar nu aveam. Din vorbă în vorbă am aflat cât de bun poate să fie acest om, care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar care prin faptele ei arătă aceeaşi iubire faţă de cei de lângă ea, pe care o arată Dumnezeu faţă de oameni.
Nu uitaţi că Domnul ne-a chemat să fim după chipul şi asemănarea Lui, să deprindem să iubim aşa cum iubeşte El. Această prietenă m-a ruşinat cu faptele ei pe mine, care ştiu teorie, dar care în practică nu mă ridic la jertfelnicia şi dragostea ei. Am judecat de mai multe ori, am catalogat-o ca păcătoasă, dar mi-a arătat Dumnezeu că viaţa ei e o continuă jertfă, o continuă lepădare de sine pe care o face doar pentru a nu strica relaţia de iubire cu cei de lângă ea.
Nu vă grăbiţi să daţi verdicte, nu vă aruncaţi cu gândul zicând: “acesta se duce în iad, sau celălalt se duce în rai”, pentru că nu ştiţi ce are fiecare în sufletul şi-n viaţa lui. Am văzut oameni de care credeam să sunt fără de păcat, dar dupa care am aflat contrariul.
Cât e omul în viaţa, are mereu şansa să se mântuiască, orice secundă poate fi decisivă.
Uitaţi-vă în jur şi observaţi câte fapte bune fac cei care nu merg la Biserică, şi gândiţi-vă că noi ar trebuie să facem mult mai mult ca ei, altfel credinţa noastră e degeaba.
3 comentarii:
Ca la fotograf...zambiti va rog!
“Creştini cu numele” vs. “creştini practicanţi”
6135118-mdMi s-a întâmplat de mai multe ori în viaţă să-i judec pe oamenii care nu merg la biserică, şi să zic în gândul meu: “sunt păcătoşi!”. În mintea mea stricată mi se crease impresia că doar creştinii practicanţi, cei care îl cunosc pe Dumnezeu şi merg la biserică, pot face fapte bune cu adevărat. Trecând prin anumite experienţe şi cunoscând anumiţi oameni am observat că sunt persoane care, fără să meargă la biserică, fac mai mult bine decât cei care merg.
Aşa cum zice şi Sfântul Apostol Pavel sunt “unii care neavând lege din fire fac ale legii”, deci sunt oameni care neştiind de Dumnezeu fac fapte demne de numele lui Dumnezeu. Oare de ce se întâmplă asta? Că să vedem că roadele credinţei noastre contează şi nu credinţa în sine. Sfântul Apostol Iacov spune ceva foarte frumos şi concludent pentru acest subiect:
“Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?” (Iacov 2. 14)
Şi tot el ne încuviinţează spunând:
“Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 18-20)
Cunosc o persoană (Alexandru), care-mi este foarte apropiată cu o inimă mare; ajută pe oricine, mereu sare în ajutor, de multe ori chiar fără să i-l ceri. E o persoană aşa de bună, care atunci cânt am avut nevoie, s-a oferit să-mi împrumute bani, aparatul foto, camera video, proiectorul video şi chiar maşina. Oricare altcineva s-ar fi gândit de mai multe ori înainte de a face acest lucru, ar fi pus condiţii de “utilizare”, ar fi cedat greu să împrumute lucruri de valoare. Lui Alexandru la firma la care lucrează i se spune mai în glumă mai în serios: “mama răniţilor” pentru că mulţi au apelat la el şi i-a ajutat. Nu din întâmplare Alexandru are şi funcţie de conducere, subalternii săi putând confirma cât de bun este şeful lor. Alexandru nu merge la biserică, nu se roagă, dar nici nu are o atitudine ostilă faţă de Dumnezeu, ci pur şi simplu e neutru.
Vă mărturisesc că nu am întâlnit nici în Biserică o persoană aşa de deschisă, aşa de bună, care să nu se lipească aşa de cele materiale şi să ajute atâţi oameni. Sicer vă zic că-i ruşinează pe mulţi creştini practicanţi. Mai clar spus Alexandru îţi depăşeşte mereu aşteptările când te ajută, împlinind fără să-şi dea seama ceea ce zice Mântuitorul Iisus Hristos: “de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Prin asta nu susţin nicio secundă că e mai bine să fim în afara Bisericii, pentru că fără Dumnezeu şi harul Său pe care-L primim prin tainele Bisericii nu putem face nimic, ci spun doar că faptele contează. De la noi creştinii se aşteaptă mult mai mult decât de la un om care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Aseară într-o discuţie mai apropiată cu o prietenă de-a noastră, am aflat din întâmplare, cât de mult se sacrifică ea şi cât de mult îubeşte, câte fapte bune demne de Evanghelie a făcut, despre care noi habar nu aveam. Din vorbă în vorbă am aflat cât de bun poate să fie acest om, care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar care prin faptele ei arătă aceeaşi iubire faţă de cei de lângă ea, pe care o arată Dumnezeu faţă de oameni.
Nu uitaţi că Domnul ne-a chemat să fim după chipul şi asemănarea Lui, să deprindem să iubim aşa cum iubeşte El. Această prietenă m-a ruşinat cu faptele ei pe mine, care ştiu teorie, dar care în practică nu mă ridic la jertfelnicia şi dragostea ei. Am judecat de mai multe ori, am catalogat-o ca păcătoasă, dar mi-a arătat Dumnezeu că viaţa ei e o continuă jertfă, o continuă lepădare de sine pe care o face doar pentru a nu strica relaţia de iubire cu cei de lângă ea.
Nu vă grăbiţi să daţi verdicte, nu vă aruncaţi cu gândul zicând: “acesta se duce în iad, sau celălalt se duce în rai”, pentru că nu ştiţi ce are fiecare în sufletul şi-n viaţa lui. Am văzut oameni de care credeam să sunt fără de păcat, dar dupa care am aflat contrariul.
Cât e omul în viaţa, are mereu şansa să se mântuiască, orice secundă poate fi decisivă.
Uitaţi-vă în jur şi observaţi câte fapte bune fac cei care nu merg la Biserică, şi gândiţi-vă că noi ar trebuie să facem mult mai mult ca ei, altfel credinţa noastră e degeaba.
Trimiteți un comentariu